Legenda spune că la vreo 56 de kilometri de Constanța, la jumătatea liniei dintre Medgidia și Bazargic, se afla comuna „Ghiuvenlia”. Despre întemeierea ei se zice că acum vreo patru – cinci sute de ani, spre partea de nord-vest a comunei se întindea o pădure mare ce cuprindea și locul unde astăzi se scoate piatră. În grotele acestei cariere își avea ascunzătoarea o ceată de haiduci care nu se știe sigur din ce neam făceau parte.
Se bănuiește că erau dintre vechii locuitori, luptători de-ai lui Mircea cel Bătrân, oameni ce avuseseră multe capete de vite dar fiindu-le luate de turci se făcuseră haiduci.
Aceștia suferiseră multe neajunsuri din partea armatei lui Baiazid dar și turcii rămași prin zonă au plătit scump pentru pagubele pricinuite. Pe o rază de 20 – 30 de kilometri nu s-a putut înfiripa așezare turcească deoarece erau spulberați în copitele cailor. Căpetenia haiducilor s-a amorezat de o cadână pe care a furat-o și a adus în ascunzătoare. Haiducii au socotit că este semn rău o femeie în ceata lor și s-au împrăștiat.
Se pare că presimțirea lor a fost corectă căci o secetă mare a urmat, apele au secat iar pădurea a început să se usuce. Căpetenia haiducilor cu toată familia lui s-au retras puțin mai la deal, în câmpul cu prumbari, care pe turcește se zice „Ghiuvenlia” unde se găsește apă din abundență şi foarte bună la o adâncime de 35 – 45 de metri. Din urmașii acelei căpetenii de haiduci s-a format comuna Ghiuvenlia. Adevărul istoric se pare că este cu totul altul. După luptele dintre Baiazid și Mircea cel Bătrân turcii au primit vreo 30 de familii din Crimeea și le-au așezat în punctul numit Ghivenlia. Cu timpul aceștia s-au înmulțit şi numărul lor a ajuns la circa 200. Aveau scoală, hoge și geamie.
După realipirea Dobrogei în urma războiului din 1877 – 1878 au început să se aducă aici români pentru colonizare. Acest lucru s-a încercat de două ori deoarece turcii nu permiteau nici unui român să se stabilească în zonă creându-le tot felul de probleme ceea ce îi făcea pe români să fugă. A treia încercare s-a făcut cu români din comuna Chirnogi – Ilfov în 1894. au fost aduse circa 40 de familii cărora le-au fost distruse casele pentru a nu mai avea unde să fugă și să fie nevoiți să supraviețuiască alături de tătari. Aceștia din urmă au încercat și de această dată să-i facă pe români să plece dar nu au reușit.
Încetul cu încetul tătarii au început să părăsească comuna astfel că în anul 1916 mai erau doar 20 de familii. În timpul războiului au fugit și aceștia astfel că la ora actuală nu mai există decât o singură familie de tătari. Cu toate cercetările întreprinse de specialiști nu s-a găsit de pe urma vechilor locuitori decât urmele a trei cimitire mahomedane care se pot vedea și astăzi.